mădălina lungu

Madalina Lungu jurnalist Pro TV

Buna! Sunt Mădălina (Lungu) Csiki, jurnalist cu peste un deceniu de experiență în redacția Știrilor ProTv. Mădă de la Pro, după cum mă știau cei din presă sau din instituțiile cu care am colaborat între 2003-2014.  Acum Mădălina Csiki, contributor pentru republica.ro și trainer pentru tinerii jurnaliști aici, pe vreausafiujurnalist.ro. Îmi pare bine de cunoștință!

Despre mine, numai de bine 🙂 4 ani de facultate și licență în Jurnalism + specializare în Știrea de televiziune. Toate încununate cu 11 ani de experiențe dintre cele mai diverse  la Știrile ProTv, în calitate de contribuitor direct la cel mai bun jurnal de știri (pe dovedite-lea 😛 ). Am fost reporter, redactor și corespondent, om bun la toate și disponibil oricând pentru orice – pentru că așa eram noi toți de acolo. M-am întâlnit zi de zi cu oameni și situații care m-au definitivat ca om, dar mai ales ca jurnalist.

Însă până să ajung aici, am gresit și eu, mai ales la început. Și tocmai din acest motiv m-am hotărât să dau viață acestui blog, unde vei găsi ponturi pe care și eu mi-aș fi dorit să le primesc la rândul meu și care mi-ar fi prins bine în anumite momente din carieră.

In concret

Jurnaliștii sunt puntea de legatură dintre Oameni și Sisteme. Iar dacă voi nu mai puteți ține Sistemele în frâu printr-o continuă informare corectă și obiectivă care să transmită publicului realitatea, atunci nimeni nu va mai putea. Dacă vreți să fiți ascultați și respectați, trebuie mai întâi ca voi să-i ascultați și respectați pe cei din jur – atât pe cei care devin personajele materialelor voastre, dar mai ales pe cei care vă citesc/ văd/ ascultă. Nimeni nu o să vă mai creadă, nimeni nu se va mai teme de voi atât timp cât nu exprimați RespectProfesionalism și Devotament. Ceea ce veți oferi, asta veți primi la schimb – și de la public, și de la autoritățile pe care “le certați” cu atât patos.

Intenția mea nu este nici pe departe de a ține teorii – școlile sunt pline de ele, iar experiența m-a invățat că multe nu sunt aplicabile. Vreau să vorbim concret, pe fapte reale. Vreau să vă aflu părerile, să comentăm împreună și să ne dăm seama cum ar fi putut fi prezentat mai bine un anume material. Vom analiza împreună știrile (nu evenimentele),  exclusiv din punctul de vedere al realizării – mod de gândire, redactare, filmare, montaj etc. Așadar vă aștept să-mi semnalați materialele care credeți că ridică probleme. Pentru ca “a propune” este un verb nelipsit din viața unui jurnalist, care trebuie să vină mereu cu idei de subiecte ce se pot transforma în știri, reportaje, documentare sau interviuri, precum și variante de suport media pentru ele: video/ foto/ grafică etc.

Îndrumările mele se adresează atât tinerilor care se gândesc să meargă pe drumul lung și anevoios al presei, cât și celor care sunt deja în domeniu, dar vor mai mult de la ei, ca profesioniști, și de la cariera lor. Căci lumea, instituțiile și viața sunt într-o continuă schimbare, iar voi trebuie să vă adaptați și să țineți pasul. Și ca reporteri – trebuie să vă “mulați” locului, evenimentelor și persoanelor – dar mai ales ca factori decizionali, astfel încât sa fiți capabili să le cereți oamenilor din teren lucruri care pot fi îndeplinite. Reale. Să gândească practic și realizabil.

Comentarii

comentarii