stirileprotv.ro
Când sistemul pe care îl neglijezi ca politician se întoarce împotriva ta, ca cetățean
Am urmărit în această perioadă relatările despre incidentul dintre Cristian Boureanu și polițiștii de la Brigada Rutieră. Din câte observ, asistăm la o adevărată telenovelă care poate nu s-ar fi conturat în atâtea episoade dacă în locul fostului deputat ar fi fost o persoană oarecare. E multă lume care își dă cu părerea, pro și contra, mai mult despre atitudinea polițistului decât despre cea a suspectului, precum și anchete oficiale. Dar nu despre asta vreau să vorbim.
În mulții mei ani petrecuți ca reporter pe străzi sau prin diverse secții de poliție am cunoscut situații demne de Hollywood:
- Polițiști de la Crimă Organizată care alergau dupa infractori cu Solenze ce stăteau să cadă. Repet: crimă organizată – infractori specializați, extrem de atenți, inteligenți, cu mulți bani și evident mașini puternice, cu zeci de telefoane performante și tot atâtea numere etc. – adică extrem de greu de urmărit si mai ales de probat;
- Polițiști de la Rutieră loviți intenționat de șoferi prea beți, prea șmecheri sau prea drogați ca să mai fie în stare să își asume responsabilitatea pentru faptele lor;
- Polițiști scuipați, înjurați, loviți sau chiar împușcați în trafic, la percheziții sau în timpul flagranturilor;
- Polițiști umiliți de infractori care, după luni sau chiar ani de cercetări dificile, au scăpat basma curată din cauza că victimele și-au retras plângerile sau pentru că lacunele legislative le-au fost benefice;
- Polițiști și procurori nevoiți să-și ducă familiile departe din cauza amenințărilor primite de la cei anchetați, amenințări pe care sistemul nu le poate contracara
La nivel declarativ, cu toții sunt încurajați să riposteze și să folosească armamentul din dotare. Prea puțini îndrăznesc însă să o și facă, din cauza birocrației de după: încep anchete administrative și penale care durează, timp în care ei nu mai au voie să poarte armă sau să iasă în teren până la finalizare, ba chiar li se taie și din leafă.
Așadar, prin deductie logică, nu pot să nu mă întreb: ce să facă acești oameni? Ce soluții au? Deja frustrați din cauza salariilor mici și a condițiilor de lucru de multe ori inumane (să nu uităm că prin multe secții de poliție gândacii și puricii sunt la ei acasă – și nu mă refer la infractori aici), se trezesc dintr-o dată față în față cu indivizi care le pun la încercare și puțina răbdare care le-a mai rămas.
Omului trebuie să îi vorbești pe limba lui ca să te înțeleagă. În Poliție nu se aplică legea creștinismului, nu poți să întorci și celălalt obraz atunci când ești agresat, fizic sau verbal. Ești atacat, ripostezi. Când mergeam la filmări la inundații, de exemplu, îmi luam cizme de cauciuc și pelerine de ploaie. Când ajungeam la o strângere de fonduri îmi puneam tocuri și o cămașă. Așa și polițiștii: când un infractor îi amenință, pot și trebuie să întoarcă foaia. Se numește adaptare la situația de fapt.
Mulți dintre cei care se înscriu acum la școlile de Poliție, Pompieri sau Jandarmerie nu realizează ce îi așteaptă. Cruditatea vârstei de 19 ani și sentimentul de buric al pământului pe care îl au toți tinerii la vârsta aia îi fac să spere că vor putea schimba ei sistemul. E adevărat, schimbarea vine din interior (exemplul lui Marian Godină, care a reușit să urce comunicarea din MAI la un alt nivel), dar e nevoie de timp. Iar timpul lor moare încet în fiecare clipă în care un infractor le râde în nas, atunci când trebuie să repare mașinile de serviciu pe banii lor sau îi sună șefii să le spună să îl lase în pace pe X-ulescu.
Poate că polițistul din cazul Boureanu nu ar fi trebuit să amenințe cu televiziunea. Dar nici să îl pârască părinților nu cred ca era cazul. Să nu uităm că presa a fost și este cam singura instituție care încă le mai ia apărarea polițiștilor, care vorbește în numele lor atunci când decindenții nu vor să o facă. Asta ca să nu mai punem la socoteală că o imagine șifonată este poate o pedeapsă mai mare pentru un politician decât un dosar penal ce ar putea să se finalizeze cu scoatere de sub urmarirea penală.
Oricât de frumos aranjată ar fi doamna (încă) ministru de interne, sistemul pe care l-a condus până acum este unul putred. Și nu vorbesc doar despre Poliție aici. Probleme mari sunt și la Pompieri, Jandarmerie și în Aviație. Salvatorii sunt bruscați și injurați la incendii pentru că ar ajunge tarziu, când ar trebui să li se mulțumească pentru simplul fapt ca au reușit să ajungă, având în vedere autospecialele de muzeu pe care le au în dotare și străzile înguste ticsite de mașini parcate pe care nu au loc să intre. Personalul este insuficient peste tot, de multe ori slab pregătit și evident prea puțin plătit pentru responsabilitățile pe care le are (cum dealtfel se întâmplă și în cazul medicilor).
Răsună zilnic (în special dinspre Parlament) plângeri despre abuzurile sistemului – fie el Poliție, Parchet, Justiție. Or fi, nu zic nu. La fel ca în orice alt domeniu. Însă cred cu aceeași tărie că ar putea fi contracarate cu un pic mai multă aplecare asupra nevoilor reale ale celor care lucrează aici. O companie, fie ea privată sau de stat, nu poate funcționa eficient decât cu angajați mulțumiți. Iar angajații nu vor putea fi niciodată multumiți atât timp cât cineva nu se implică cu adevărat în activitatea lor și nu încearcă să le ușureze munca, să compenseze într-un fel lipsurile.
Sunt însă conștientă că avem în față o poveste fără sfârșit. Pareri pro și contra vor fi mereu și oricare dintre noi am putea ajunge cândva să ne considerăm abuzați de Sistem. Să nu uităm însă că tot noi suntem cei care finanțăm Sistemul, cu votul și taxele noastre.
Articol publicat si pe Republica.ro.
About Author
