Părerea mea, transpusă într-o serie de editoriale
Una dintre cele mai mari frustrări pe care am avut-o în viața de jurnalist a fost că nu am avut voie să relatăm și despre problemele noastre sau ale cunoscuților. Căci și noi suntem oameni, și noi ajungeam (în interes personal, evident) prin școli, spitale, la primării sau alte instituții unde ne loveam de aceleași probleme ca toată lumea. Însa regulile job-ului sunt foarte clare: nici tu, ca angajat, nici apropiații tăi nu puteți fi personajele subiectelor postului (întrucât s-ar putea interpreta ca o presiune pe care instituția de presă o pune în favoarea propriului angajat).
Acum, că am scăpat de această interdicție (sic!), vreau să schimb un pic regulile jocului 🙂 Și pentru că încă mă mănâncă degetele și nu mă pot ține deoparte de scris, o sa mai las aici, din când în când, câteva rânduri despre aventurile mele din viața de zi cu zi și imaginea pe care mi-am făcut-o despre o situație sau alta.