devotament

Lecția 11 – Devotament

vsfj

Dacă ar fi să pun →aici toate link-urile știrilor relevante pentru devotament aș umple blog-ul 🙂 Am ales însă unul din care reiese mai ales pericolul la care se expun jurnaliștii pentru a arăta lumii întregi istoria care se scrie sub ochii noștri.

Oricum, ați văzut cu toții în această perioadă turul de forță pe care toate redacțiile din țară – tv, online, radio, presă scrisă – l-au făcut pentru a acoperi cât mai bine, clar și corect evenimentele care au avut loc în toată țara în contextul manifestațiilor de stradă și al turbulențelor din politica actuală.

Dar s-a gândit vreodată vreunul dintre voi ce se află în spatele unui articol sau al unui reportaj de televiziune? Câte zeci, sute de ore nedormite, petrecute în frig, alergând prin redacție sau de la o instituție la alta? Câte mese sărite, cați de „noapte bună mami/ tati” ratați, câte telefoane trântite în nas? Să afli informația și să fii acolo – asta este tot ce contează. De multe ori nici nu mai conștientizezi pericolul, riscul de a ți se întâmpla oricând,  orice.

Și stresul! Stresul de a nu rata vreo informație, vreun detaliu, vreun eveniment. Câtă inspirație să ai să scrii zile și nopți la rând despre același lucru iar și iar?! Și frustrările! Frustrările care se adună când vezi că tot efortul tău parcă e în zadar, parcă acolo sus, unde țintești, tot nu se mișcă nimic. Dar le înlocuiești cu satisfacția că poate macar 1% din cei care sunt acum în stradă au ieșit și datorită ție. Datorită imaginilor, fotografiilor, textelor și informațiilor care au plecat de la tine în spațiul public.

Toate acestea se numesc devotament, implicare, pasiune, dragoste de meserie, de ceea ce ești și ceea ce trebuie să faci. Și asta vă doresc tuturor! Să nu renunțați la crezurile voastre! Jurnalismul este o meserie care trebuie iubită și care, dacă nu o faci din inimă și pasiune, se întoarce împotriva ta.

sursa foto background: www.facebook.com/cosmin.savu.54

 

About Author

Comentarii

comentarii