articol de umplutura

Lecția 4: Articolul de umplutură

stirea de umpluturaAcesta este un exemplu perfect pentru articolul de umplutură. Adică fara nicio valoare pentru cititori, cu informații expirate și fără precizări de natură să formeze o opinie corectă, actuală și la subiect celui ce îl citește.

Concret:

  • reporterul citează un studiu făcut pentru perioada 2012- 2014, în contextul în care articolul este datat februarie 2016
  • articolul nu prezintă și efectele situației nominalizate: „42% dintre mame optează pentru concediul de maternitate de 2 ani de zile” –  așa, și? e mult, e puțin? cu ce afectează asta piața muncii? e nevoie de mai multe bone sau locuri în creșe sau, din contră, mai puține? nu le mai primesc patronii înapoi daca stau doi ani acasă? chiar mi-aș fi dorit să aflu ce reprezintă acest procent
  • un subpunct al articolului vorbește despre „cum se calculează valoarea indemnizației pentru cresterea copilului”, fară să precizeze însă și faptul că Senatul a aprobat deja o inițiativa legislativă privind eliminarea plafonului, propunere care se află pe masa Deputaților pentru aprobare și cu șanse mari de a intra în vigoare de anul acesta.

Cu alte cuvinte, chiar dacă acest articol este cel mai probabil doar o reclamă mascată pentru compania de recrutare citată, sunt ferm convinsă că ar fi putut fi orientat mai mult către cititor și nevoia acestuia de informație proaspătă și actualizată.

About Author

Comentarii

comentarii