Lecția 9 – Ancheta jurnalistică

Între norocul de a primi un pont și adevărata muncă de reporter

ancheta jurnalistica

Nu am avut onoarea să îl cunosc pe Cătălin Tolontan sau pe altcineva din echipa lui care s-a implicat în ancheta dezinfectanților diluați de la →Hexi Pharma. Cum nu am avut nici onoarea de a-i cunoaște pe reporterii de la Boston Globe care au facut parte din echipa Spotlight, cea care a reușit să dezvăluie abuzurile preoților catolici asupra copiilor proveniți din familii dezorganizate.

Poate vi se pare ciudat că fac această comparație însă, din punctul meu de vedere, dimensiunea impactului celor două anchete este cel puțin egală, dacă nu mai mare. Dar nu aceasta este analiza pe care încerc să o fac, ci una strict profesională.

Unii ar putea spune că nu e mare grozăvie să transcrii niște informații pe care ți le oferă cineva pe tavă. Că e doar o chestiune de noroc să întâlnești sursa potrivită, la momentul potrivit.

Eu nu știu cum s-a realizat ancheta Hexi Pharma. Pot doar să-mi imaginez miile de ore nedormite, zecile de telefoane sau uși trântite în nas, de mailuri rămase fără răspuns.

Cu alte cuvinte, degeaba ai “norocul” să primești o informație, dacă nu îi conștientizezi valoarea și nu știi ce să faci cu ea mai departe, cum să o dezvolți. Dacă nu are cine să ți-o confirme oficial (căci o anchetă de o asemenea magnitudine nu se poate construi numai pe surse), dacă nu convingi victimele să-ți vorbească, dacă nu reușești să strângi probe și, mai ales, dacă nu ai sprijinul șefilor: pentru ca e nevoie de timp, iar timpul înseamnă bani. Bani pentru salarii, pentru resurse și uneori pentru a plăti informatorii.

Asta ca să nu mai punem la socoteală toate acțiunile de intimidare care pot și sigur vor apărea pe parcurs, acțiuni la care un director de media ar putea oricând ceda din considerente care nu țin neapărat de el, ci de viitorul afacerii și, implicit, al angajaților (chiar dacă tu, ca reporter ești dispus să riști totul).

Dar înainte de toate îți trebuie curaj, încredere, speranță, nervi tari și puterea de a sacrifica. Curaj să te iei la trântă nu numai cu sisteme, ci mai ales cu mentalitati ce duhnesc a mucegai de vechi ce sunt; încredere în tine și în abilitățile tale de a scoate la lumină adevărul; speranță că vei reuși tot ce    ți-ai propus, dar mai ales că ecoul va fi cel puțin cel așteptat, dacă nu unul și mai răsunător. Nervi tari și puterea de a o lua de la capăt, căci vor fi multe momente în care te vei trezi că singura sursă s-a răzgândit sau că imaginile la care sperai nu sunt cele necesare sau… sau… Iar sacrifiul nu este unul mic, mai ales daca ai familie: nu vei mai avea timp, nervi sau chef pentru nimeni și nimic. Poate fi vorba de o săptămână-două, însă de cele mai multe ori e nevoie de luni întregi de muncă asiduă pentru a duce la bun sfârșit un astfel de demers.

Cine spune ca presa e ușoară, habar nu are ce spune. Știrile nu se întâmplă, la fel ca evenimentele. Ele trebuie create. Trebuie investigate, analizate, verificate, procesate, trasmise, urmărite…. Nu orice eveniment poate deveni o știre, însă orice știre apare ca urmare a unui eveniment.

Acum, din păcate, a fost Colectiv. A trebuit să moară 64 de oameni, mare parte dintre ei ca urmare a infecțiilor intraspitalicești, ca să aflăm despre ceva mult mai grav și mai ucigător. A fost ca atunci când îți faci o operație de extirpare a unui neg și sub el se găsește o tumoră uriașă. În cazul nostru, tumora a fost Hexi Pharma. Iar din evoluția lucrurilor, se pare ca molima s-a extins peste cam tot ceea ce înseamnă sistem de sănătate în România. Și, din păcate, nu numai – având în vedere speculațiile iscate în jurul presupusului deces al lui Dan Condrea. Va fi interesant de urmărit în paralel evoluția celor două anchete din acest caz – jurnalistică și penală – și văzut care vor fi punctele comune.

E foarte greu să preconizezi de la început impactul și evoluția situației într-un astfel de caz. Nu stii ce informații vor mai apărea pe parcurs, nu stii câte tentacule va avea caracatița în final, nu știi cât de mare va fi valul și pe ce țărmuri se va opri – peste ce nume mari vei da în final.

Însă un lucru știi sigur: că trebuie să faci asta! Așa că fă-o!

P.S. Jos pălăria în fața tuturor celor care se regăsesc în rândurile de mai sus.

Comentarii

comentarii