„Siguranță și încredere”… în partid

Nu credeam să ajung să fac asta vreodată, dar s-a întâmplat: am acordat o singură stea Poliției Române pe pagina sa de Facebook.

Cei care mă cunosc știu că am făcut-o cu mâna tremurând și durere în suflet. Fiind fiică de polițist, am început să cunosc sistemul din interior încă de mică. Ca reporter de investigație, am ajuns apoi să lucrez cu polițiști mai bine de un deceniu. Majoritatea prietenilor mei au fost la un moment dat încadrați, alții sunt și astăzi.

Știu astfel că mulți dintre ei și-au pierdut familiile din cauza meseriei, au fost răniți sau nenorociți pe viață ori chiar și-au dat sufletul, la propriu. Totul din devotament și iubire față de uniformă, dar mai ales de semeni. Căci mulți dintre tinerii care aleg acest drum chiar cred în cele două cuvinte inscripționate pe mașinile de serviciu: siguranță și încredere.

Am iubit mereu această instituție și tot ce a reprezentat ea, mă mândream mereu când „oamenii mei” scoteau câte un dosar mai interesant și le plângeam de milă din cauza dotărilor precare, a salariilor mici și a legislației care nu a fost niciodată de partea lor, permițându-le borfașilor să le râdă în nas.

Însă cum de la dragoste la ură nu e decât un pas, astăzi mă declar scârbită. De la agenții care l-au ridicat și l-au dus la audieri pe Răzvan Ștefănescu cu tot cu copil după două săptămâni în care omul circulase nestingherit (deci nu văd unde a fost urgența), până la colegul lor de la biroul de presă al Brigăzii Rutiere care ne-a trimis la popi și mai ales la cei care au ordonat toate astea și care acum dau din colț în colț – cu toții sunt demni de dispreț.

Și nu este nici pe departe vorba despre acele plăcuțe de înmatriculare, dacă sunt legale sau nu, ori imorale sau nu. Este vorba despre cum au gestionat autoritățile tot acest caz, de la început și până în ziua de azi. Tocmai de asta nu am zis nimic până acum, însă comentariul public al comisarului Munteanu, care ne trimite la popi, rude și vecini în loc de poliție, a fost picătura care a umplut paharul răbdării mele. Oare să-l trimitem și noi pe dumnealui tot acolo să-și ridice salariul, sau mai bine în Kiseleff 10?!

Se pare că unii efectiv uită ca Poliția este o instituție publică, plătită din bani publici. Adică din banii acelor cetățeni pe care au jurat să îi protejeze. “Sigurață și încredere”, însă întrebarea e: pentru cine?

Așa cum Marian Godină sau Traian Berbeceanu au avut mereu curajul să se pună contra sistemului și să scoată la iveală neregulile, așa am pretenția de la fiecare purtător de uniformă să fie mai mult decât un executant de ordine, atât timp cât acestea nu sunt justificate. Am pretenția, dragilor, să aveți mândrie personală și profesională, tărie de caracter și mai ales curaj să îi înfruntați pe toți cei care în loc să apere legea o încalcă flagrant zi de zi, clipă de clipă. Jos pălăria pentru cei care își fac treaba, dar și un îndemn: curățați-vă pădurea de uscăciuni, începând de la vârf și până la cei care vă reprezintă.

Domnilor foști milițieni care acum nu mai știți pe unde să scoateți cămașa și o dați dintr-o bâlbă în alta, știu că dumneavoastră sunteți obișnuiți ca lumea să tacă și să se teamă, dar am o veste: nouă, după 30 de ani de la revoluție, nu ne mai este frică de sistem. Felicitări, ați reușit ceea ce nici cei mai mari infractori nu au putut: să băgați Poliția Română în cea mai mare criză de imagine de la înființare.

Și să știți ca nu vom dormi liniștiți nici pe viitor, căci știm că partidul veghează.

Articol publicat și în Republica.

Vezi și alte articole aici.

Comentarii

comentarii