foto: George Boroda
Brașovul, haznaua Transilvaniei
M-am mutat în Brașov în urmă cu 5 ani, după 12 de București. Eram îndrăgostită încă de mică de imaginea unui oraș perfect, cu oameni minunați și cu o administrație pe care eu am văzut-o ani buni ideală.
La fel ca într-o relație de amor, în care dragostea oarbă nu te lasă de la început să vezi defectele partenerului, am susținut sus și tare până de curând că Brașovul este orașul ideal în care să trăiești, să înflorești, ca merii, ca perii. Asta până când a început să „lase ridicat capacul de la toaletă.”
În Brașov pute. La propriu. Oamenii spun că se întâmplă de câțiva ani, eu am resimțit cu vârf și îndesat cel mai acut din vară încoace. Nu poți să aerisești casa, nu poți să faci un pic de mișcare, nu poți să scoți copiii afară.
Ne-am strâns într-un grup pe facebook unde se fac hărți ale mirosului și intensității sale, iar oamenii își povestesc siderați cum eforturile lor, sesizările ori reclamațiile rămân fără răspunsuri sau primesc unele de-a dreptul imbecile: “Am fost pe direcția vântului să vedem de unde vine mirosul. Am fost pe ocolitoare, din kilometru în kilometru am oprit (…) dar nu am putut identifica sursa mirosului. Astăzi a fost și de durată mică, pentru că la un moment dat, în timp ce căutam sursa, mirosul a dispărut”, le-a explicat comisarul șef al Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, unor jurnaliști locali.
Și uite așa, șmechera asta de putoare joacă leapșa cu autoritățile de luni de zile, pe nervii, sănătatea și stomacul localnicilor, care încearcă să înțeleagă dacă efectiv nu se poate identifica sursa din cauza lipsei de echipamente sau doar nu se vrea, din motive pur românești, precum șpăgi grele, de exemplu.
Cele mai multe suspiciuni planează asupra depozitului de deșeuri din zonă care încă nu și-a închis celulele pline. Cei de aici însă desigur că dezmint cu desăvârșire, la fel ca și alții către care se arată cu degetul – reprezentanții unei fabrici de prelucrarea lemnului. Se mai vorbea în vară despre anumiți fermieri care și-ar fi fertilizat câmpurile cu îngrășăminte naturale. Adică… înțelegeți voi ce. Dar nici asta nu s-a dovedit, se pare ca nasurile celor de la Garda de Mediu nu sunt atât de fine pe cât ar fi nevoie.
Și la urma urmei, nici măcar nu interesează atât de mult sursa mirosului, pe cât frustrează imposibilitatea de a o anihila. Ce răspuns să le dai turiștilor care or să ajungă să se plimbe pe Republicii cu măști pe fețe? Ce motiv să le dai copiilor atunci când le spui că nu îi poți lăsa afară?
Oamenii vorbesc pe grupul de pe facebook de o adevărată bombă ecologică, ale cărei efecte se vor vedea în timp, traduse în special prin boli respiratorii. Iar la mirosul insuportabil se alătură cu tupeu poluarea, Brașovul fiind, surprinzător, unul dintre cele mai poluate orașe din țară, care contribuie cu succes la creșterea numărului de 28 de mii de români care mor anual din cauza poluării.
În Brașov pute. A rahat, a gunoi, a incompetență, nepăsare și, cel mai probabil, a șpagă. Una care se va dovedi ucigătoare.
foto titlu: George Boroda
About Author
