inquam photos
Avem un nebun. Ce facem cu el?
Presa spune că Gheorghe Dincă a fost internat de 8 ori la psihiatrie și de tot atâtea ori eliberat. Gheorghe Dincă a fost internat de 8 ori la psihiatrie și de tot atâtea ori eliberat! Gheorghe Dincă a fost internat de 8!!! ori la psihiatrie și de tot atâtea ori eliberat!!!
Nu, ce vedeți mai sus nu este o greșeală de tipar, ci o repetiție intenționată. Deci de 8 ori, unul sau mai mulți medici psihiatri (deci medici, oameni școliți, cu carte, cu experiență), care ar fi trebuit să își dea seama cât este de periculos acest individ, au decis ca el poate umbla liber pe străzi. Fără nicio monitorizare, fără nicio supraveghere. Liber ca pasărea cerului. Și știți ce e și mai siderant? Că nici măcar nu mă miră.
În urmă cu doi ani, tot în urma unei tragedii care a șocat întreaga țară – crima de la metrou, scriam aici despre situația bolnavilor psihic din România. Practic ei sunt ca și inexistenți pentru sistem, la fel ca și pentru populație.
12 ani am lucrat la știri. 12! Cel puțin o dată pe an (și asta doar în București), un bolnav psihic era autorul vreunei atrocități: își omora mama, dădea foc la casă ori agresa vreun copil din vecini. Credeți că a venit vreodată vorba despre vreo procedură sau vreo îndatorire a cuiva care să nu-și fi făcut treaba? Desigur că nu, pentru că pur și simplu așa ceva nu există. În schimb, de tot atâtea ori am văzut umeri ridicați: nu avem ce să facem. Poliția nu-i poate păzi încontinuu pe toți, statul nu are bani să-i țină pe toți închiși și, în plus, ar fi împotriva drepturilor omului.
Se îngrozesc toți politicienii de la toate partidele de atrocitățile comise de bolnavii psihic. Dar nu a deschis o dată măcar unul discuția despre situația lor, nu a propus nimeni nicio politică socială, nu avem soluții medicale specializate (suficienți psihiatri suficient de bine pregătiți și plătiți).
Dar stați așa, mă scuzați, era să uit – a venit doamna prim-ministru cu soluția salvatoare: să mărească pedepsele alea pe care tocmai le-a micșorat. Că știe ea că bolnavii psihic se tem de pedepse. Iar vocile din capul schizofrenicilor or să le spună acestora din urmă: „nu ucide că te închid ăștia într-o cameră cu igrasie și îți dă statul român câteva zeci de mii de euro despăgubiri.”
Cine a sfătuit-o pe doamna Dăncilă să cerșească simpatia poporului cu astfel de aberații trebuia să îi spună că, de fapt, nu neapărat timpul petrecut în spatele gratiilor contează cel mai mult, cât mai ales ce se întâmplă acolo. Dacă omul ăla primește tratament de specialitate și consiliere; dacă este ferit de abuzurile celorlalți deținuți, care îi pot agrava afecțiunea și să ne trezim că de fapt iese din închisoare mai rău și mai periculos decât a intrat; dacă și în ce măsură este monitorizat și tratat și după eliberare. Și tot așa.
Suntem o țară nebună! Numai niște nebuni pot accepta ca după Colectiv să mai fim conduși de aceiași criminali inconștienți, îmbătați de putere, pentru care poporul este nimic altceva decât un furnizor de taxe și voturi. Numai niște nebuni însetați de sânge și durerea semenilor pot face audiență unor televiziuni care transmit în direct detalii macabre ale unor crime odioase înainte ca apropiații victimelor să le fi aflat; suntem un popor de capete bolnave, conduse de o șleahtă de schizofrenici și paranoici care văd numai state paralele și teorii ale conspirației. Și suntem informați de o presă nebună care filmează în direct durerea inimaginabilă a unei mame care află de la reporteri că puiul ei a îndurat cele mai mari atrocități, cele mai oribile chinuri.
Suntem o țară atât de nebună, încât nu ne pasă că avem străzile pline de nebuni. Ne urmăresc copiii prin parcuri ori de după gardurile școlilor și grădinițelor, iar noi ne uităm unii a alții și ridicăm din umeri: ce e de făcut?
Nu am cerut niciodată noi, ca societate, să se găsească o soluție. Poate că acum este momentul. Sau va fi fost deja…
Articol publicat și în Republica
sursa foto: Inquam Photos
About Author
